Cum iti ingrijesti mainile in sezonul rece

Ca să treacă cu bine peste anotimpul rece, mâinile trebuie răsfăţate cu tratamente naturale, creme hrănitoare, masaje fine şi exfolieri delicate. Şi, ca să ai mereu o manichiură impecabilă, urmează sfaturile noastre pentru îngrijirea corectă a unghiilor.

Curăţarea delicată - primul pas spre mâini frumoase
Simpla spălare cu săpun nu este suficientă pentru a elimina celulele moarte şi a curăţa pielea în profunzime. În plus, săpunul obişnuit poate avea o formulă mult prea dură, care să usuce pielea mâinilor sau care pur şi simplu să nu reuşească să ofere hidratarea necesară. Încearcă un săpun lichid, cu formulă cât mai hidratantă şi nutritivă, bazată pe ingrediente naturale - plante şi uleiuri din plante - şi o textură ceva mai consistentă, chiar cremoasă, care să îngrijească în cel mai delicat mod.

Întinde produsul de mâini într-un strat uniform şi, cu o periuţă moale, specială, curăţă-ţi atent mâinile. O dată, de două ori pe săptămână, e bine să foloseşti un exfoliant natural, preparat acasă, care să cureţe perfect şi să pregătească pielea pentru cremele hrănitoare. Într-un bol cu apă caldă pune o mână de sare de mare şi câteva picături de suc de lămâie. Ţine mâinile două minute, apoi masează-le cu particulele de sare. (Articolul complet poate fi găsit la Unica)

Additional information