Laptele matern, singurul produs pentru bebelus

Laptele matern reprezintă singurul produs cu care se va hrăni bebelușul până la cel puțin 4 luni, deși mulți bebeluși sunt alimentați numai prin alăptare până împlinesc 6 luni sau chiar mai mult, atunci când intervine diversificarea alimentației.

Laptele conține suficientă apă, vitamina D și fier, atât de necesare unei dezvoltări armonioase a copilului. Laptele conține 90% apă, așa că copilului nu i se va face sete nici măcar în cele mai călduroase zile ale verii. În schimb, mămicile trebuie să aibă grijă să se hidrateze corespunzător.

Laptele matern nu conține o cantitate mare de vitamină D, însă organismul micuțului știe să o depoziteze în mod economic și sa o utilizeze eficient. Dacă sunteți mămică, aveți grijă de un aport suficient de vitamina D în timpul sarcinii, deoarece în acest timp copilul își face depozitele, pe care le folosește mai apoi, după naștere. Expunerea micuțului la soare este benefică, chiar și iarna, deoarece sub acțiunea soarelui, organismul micuțului va produce vitamina D.

Cu toate că laptele de sân conține mai puțin fier decât alte forme de lapte (unele chiar sunt îmbogățite cu fier), până la vârsta de 6 luni, atunci când se face diversificarea alimentației, fierul furnizat natural de către mămică îi va fi suficient. Cantitatea mică de fier din laptele matern este folosită înțelept de către organismul bebelușului, dar după 6 luni trebuie introduse în alimentație preparate bogate în fier, pentru a preveni anemia feriprivă (din lipsă de fier) a bebelușului.

Ca laptele matern să aibă calitatea corespunzătoare pentru a satisface nevoile nutritive ale sugarului, trebuie ca mămica ce alăptează și al cărei corp produce acest lapte, să aibă un stil de viață sănătos, deoarece orice produs alimentar, orice medicament sau substanță nocivă se poate transmite micuțului prin lapte și îl poate afecta.

Unele produse alimentare foarte aromate pot schimba gustul laptelui, încât unii bebeluși pot deveni iritați și agitați în timpul alăptării după ce mama a consumat anumite alimente, în schimb alții pot aprecia varietatea de diferite gusturi ale laptelui. Dacă observați că micuțul se agită, înseamnă că îi displace gustul laptelui și evitați să mai mâncați respectivul aliment cât timp alăptați.

Additional information